text
Acest proiect imobiliar a avut de rezolvat o temă simplă: locuinţe înşiruite, cât mai ieftine cu putinţă, asezate ordonat într-unul din câmpurile din periferiile Bucureştiului. Preliminar, dezvoltatorul avusese experienta construirii a încă două ansambluri similare, cu case identice aşezate liniar vis-à-vis de locurile de parcare. Speranţa şi miza principală a acestei colaborări fost realizarea unor locuinţe asemănătoare în ceea ce priveşte atât costurile, cât şi tehnologiile de construire folosite anterior şi adăugarea unor mici artificii, de “design”, care să particularizeze atât aceasta investiţie între multele ansambluri anodine construite recent, cât şi nevoia de diferenţiere a viitorilor proprietari.
Cu toate acestea, geometria nu foarte îngustă a terenului, care permitea poziţionarea a două şiruri de locuinţe spate în spate, ne-a inspirat un anumit grad de convivialitate în comun şi, la limită, potenţialul unei urbanităţi incipiente. Din acest motiv am propus dezvoltarea unei mici piaţete centrale, care să speculeze acest potenţial şi să ofere un minimum de spaţiu comun, necesar în periferiile atât de îndepărtate. Fiecare locuinţă are acces la această mică piaţetă cu rol nu numai de a închega cele 23 de locuinţe, ci şi de a restabili modelul urban ca reper necesar în caleidoscopul de ansambluri cu acces controlat.

text
Într-o dezvoltare imobiliară intensivă, tipică pentru zonele perimetrale Bucureştiului, un teren orientat est-vest, către lac. Două mize mai degrabă cantitative au structurat această propunere: orientarea tuturor apartamentelor către lac, dar, mai mult decât atât, evitarea orientării apartamentelor exclusiv către nord. Astfel, strada interioară este combinată cu planimetria romboidală, generând ample terase orientate parţial către lac.
Ne pare că beneficiarul auzise de dezastrul de la Pruitt-Igoe, refuzând categoric astfel de riscuri manageriale.

text
Un proiect rezidenţial în plin câmp, departe de oraş, cu avantajul speculativ al proximităţii autostrăzii A2. Cu toate acestea, noi am considerat drept problemă principală vecinătatea supărătoare a întreprinderii Protan S.A., care genereaă mirosuri extrem de neplăcute, precum şi a gropii de gunoi Glina.
În aceste condiţii defavorabile problema urbanismului nu a putut fi pusă decât la nivel de apartament: nu ar trebui să existe apartamente orientate exclusiv către câmp; marea majoritate a acestora ar putea fi orientate către un mediu interior, intens inverzit şi oxigenat, o oază olfactivă ca şi condiţie minimală a locuirii. Acest interior departajat de deşertul perimetral ar putea fi folosit de către locuitori sub forma diverselor activităţi sportive, plimbarilor lejere sau jocurilor pentru diferite vârste.
Lamele care cuprind apartamente, în principal de două sau de trei camere, au sistemul de circulaţie orizontală din trei în trei niveluri, precum si curţi interioare optime pentru buna ventilare a bucătăriilor. Astfel, un fel de stradă comună este poziţionată către exteriorul ansamblului, asigurând accesele, dar şi surprinderea nelimitatului câmp înconjurator. Ne pare că beneficiarul auzise totuşi de dezastrul de la Pruitt-Igoe, refuzând categoric astfel de riscuri manageriale.

text
Între cerinţa clientului – autoritate publică – de a se expune cu un proiect de anvergură, şi cerinţele urbanistice şi normele de mediu stricte, am optat pentru o schemă de circulaţie expusă, care subordoneaza spaţii funcţionale închise. Programul funcţional complex cuprinde: nod de circulaţie, zonă de protecţie a pârâului Dâmbu, pod, autogară, spaţiu comercial, birouri.
Fiind puşi în faţa opţiunii pentru propuneri arhitecturale care căutau esenţe estetice subtile, infrastructura a fost în final elementul cheie a propunerii către client şi care are ca punct puternic un nou tip de topografie a locului. Înăuntrul schemei de funcţionare a autogării, ca spaţiu de aşteptare, sosire şi plecare, cerinţa de traversare a pârâului, apoi cea urbanistică de închidere a inelului de circulaţie a oraşului, clădirea se expune ca o structură urbană de tip pod, ulterior populată cu funcţiuni care pot conţine trasee de imagini „la nivelul ochiului”. Odată ce această propunere a fost acceptată, am putut să ne aplecam asupra detaliilor care fac această cladire nu o infrastructură la scară mare, a oraşului sau internă, structurii podului, ci şi un spaţiu public reper.

text
Pentru proiectul Viilor, biroul a realizat faza de “ilustrare de temă”. În practica curentă, in procesul de avizare a planurilor de urbanism, “ilustrarea de temă” incearcă să demonstreze viabilitatea unor situaţii uneori “neverosimile” datorate presiunii pieţei imobiliare.
Pe terenul unei foste fabrici, se doreşte construirea unui ansamblu rezidenţial, care ar ocupa de 5 ori suprafaţa solului. Densitatea mare a volumului construit a impus doua teme principale de lucru: posibilitatea de insorire şi raportul dintre scara existentului si cea a noilor clădiri. Prelungind principalele direcţii de circulaţie s-au definit volumetric 4 insule, cu inalţime variabilă, astfel incât modificarea profilului stradal de la cel specific rezidenţial, la cel comercial să se facă gradual.
Studiul are un grad mare de abstractizare şi se rezumă la reprezentarea grafică a unor suprefeţe asociate funcţiunilor de locuire, birou si comerţ, care la randul lor condiţionează numărul de locuri de parcare. Este un joc matematic care stă la baza oricărei realitaţi imobiliare viitoare.