Jumatate de lot / 13.10.2011
1 / 3
Exemplu de title pt imagine
text
Cerinţa pentru această locuinţă de suburbie este una uzuală: o locuinţă minimală, dar cât mai încapatoare cu putinţă pentru nevoile unei familii contemporane, şi o curte cât mai generoasă pentru a justifica fuga şi refugiul faţă de oras. Această negociere dintre curte şi casă a fost tranşată înjumătăţind lotul pe din două, maximizând astfel potenţialul fiecarei utilităţi.
Casa a devenit un cub virtual în relaţie destul de strânsă cu vecinătăţile, conform prevederilor Codului Civil. Tocmai această relaţie am încercat să o renegociem prin intermediul teraselor de la etaj, care să permită buna iluminare a dormitoarelor, dar şi confortul intimităţii. Acelaşi tip de tăietură în volumul de bază a fost operat şi la parter pentru obţinerea unui loc de luat masa acoperit, fie interior, fie exterior. Cubul virtual a căpătat profunzime, relaţia interior-exterior (fizică sau psihologică) fiind negociată prin intermediul acestor spaţii intime, cu toate că exterioare.
Din condiţionări de buget, forma cubică nu a mai fost fezabilă pentru beneficiar. Intenţia de a elimina ultima placă şi a mansarda întreaga locuinţă ne-a pus pe moment în dificultate. Soluţia mai puţin evidentă a fost raportarea mansardei la spaţiile tari ale locuinţei - terasele - astfel încat captarea apelor meteorice să nu aduca prejudicii acestui volum frust.

date
Client: privat
Amplasament: Corbeanca, jud. Ilfov
Suprafaţa construit: 315 m²
Suprafaţa sitului: 540 m²
Structura: beton armat
Înălţime maximă: 9.8 m
Număr de locuri de parcare: 4
Număr de utilizatori: 5
Program: locuinţă unifamilială
Statut: concept
Realizare: 2011
Client: privat
Amplasament: Corbeanca, jud. Ilfov
Suprafaţa construit: 315 m²
Suprafaţa sitului: 540 m²
Structura: beton armat
Înălţime maximă: 9.8 m
Număr de locuri de parcare: 4
Număr de utilizatori: 5
Program: locuinţă unifamilială
Statut: concept
Realizare: 2011
credite
Echipa: arh. Emil Burbea, arh. Alexandra Liţu, arh. Oana Coarfă, arh. Radu-Tudor Ponta, arh. Raluca Trifa, arh. Andrei Radu
Structuri: MASLAEV ENGINEERING
Instalaţii: ENGINEERING CONCEPT