text
Premisa proiectului este valorificarea spațiului neconstruit, resursa primară a locuirii în comunitățile rurale. O tratare atentă a spațiului exterior poate genera calități prin deschiderea sa către orice activitate: spațiu al socializării spontane, al evenimentelor comunității, spațiu de reprezentare, loc de joacă.
Elementul ordonator al proiectului este o curte - loc comun definitoriu amplasat la limita dintre loturi, constituit din două porticuri care generează orientarea simetrică a locuințelor. La nord, arbori înalți continuă ritmul impus de porticuri, protejând curtea împotriva vânturilor dominante.
Prin cuplarea locuințelor, soluția urmărește dedicarea unei suprafețe cât mai ample curților. Se instituie două tipuri de spații-limită: spațiul porticului, definit de ritmul stâlpilor și streașina joasă; spre grădini private propunem un spațiu acoperit, suficient de lat pentru a permite extinderea ulterioară a locuinței.

text
Care ar putea fi implicarea arhitectului în dezvoltarea unui loc care a evoluat armonios de la sine? A face aproape nimic. (Ole Bouman) În acelaşi timp, considerarea obiectivelor transformărilor satului atrage atenţia asupra pericolului pe care contemporaneitatea îl reprezintă pentru cultura construită a Sibielului. A face aproape nimic se traduce astfel prin determinarea de a îngriji ceea ce însăşi evoluţia firească a adus pe lume şi prin a feri acest ansamblu fragil de excesul de zel.
În aceste condiţii, pariul implicării arhitectului ţine, pe de-o parte, de reţinerea de la a proiecta şi, pe de altă parte, de asumarea rolului unui element de echilibru între dorinţa de înnoire excesivă şi urgentă (fie ca voinţă proprie, internă, sau ca cerinţă externă a pieţei) şi cea de a îngheţa evoluţia firească a unui loc în nostalgia unui moment demult uitat în timp.
Astfel definite, mizele concursului au condus către o abordare care suprapune două direcţii legitime de exercitare a oricei influenţe externe: (A) identificarea acelor direcţii strategice de evoluţie mai greu accesibile de la nivelul cotidian al locuitorilor aşezării şi (B) antrenarea aceloraşi locuitori într-un proces participativ aventuros care le propune să continue să îşi asume rolul colectiv de principal autor al mediului lor de viaţă. În acest sens, orice oportunitate întrevăzută trebuie urmărită prin exerciţii de activare a comunităţii în sensul construirii împreună a temei de proiect, dar şi în sensul realizării efective a intervenţiei însăşi.

text
Râmnicu Vâlcea este oraș istoric - oraș cultural - oraș cadru natural - oraș turistic, înțeles ca un mediu firesc și abordat respectând ceea ce există și nu poate fi stânjenit. Am încercat să acordăm importanță egală tuturor straturilor de valori ce s-au adunat în acest loc.
Centrul propus pentru Râmnicu Vâlcea este de fapt o suită de piețe publice adunate pe un traseu principal în lungul străzii G-ral Praporgescu pe direcția nord (dealul Capela și Episcopia) – sud (râul Olănești) și integrate într-o rețea de trasee de trotuare și pietonale fluente către elemente de interes la nivelul orașului și posibil de continuat mai departe în oraș și teritoriu.
Piața platou Mircea cel Bătrân este cel mai vizibil loc și cel mai greu de negociat la nivelul orașului. Modul de gândire al unui asemenea spațiu urban trebuie direcționat către linia abordării spațiilor ce devin locuri, capătă aură, atunci când sunt folosite cât mai mult și cât mai firesc.
Am transformat dealul existent în două platouri: unul sus, orizontal și unul jos, un plan ușor înclinat către ceas, ce păstrează ideea de piață în pantă, așa cum este acum. Cele două platouri sunt legate/articulate cu un bandou de gradene. Acestea împreună cu insulele de copaci – cu peluze și cu beton sunt zonele de ședere ale pieței. Vor fi păstrate insule de verdeață cu peluze și copaci posibil de străbătut și de folosit ca locuri de ședere. Vor fi amenajate insule de umbra sub copaci ce vor fi acoperite la sol cu beton permeabil pentru a permite libera trecere printre copaci. Piața va deveni astfel o continuare a parcului Mircea cel Bătrân și nu doar o zonă de trecere așa cum este în prezent.
Platoul de sus este și o extindere a terasei blocurilor ce mărginesc piața la nord. Clădirea de birouri, actual sediu de televiziune are potențial de sediu cultural cu punct de informare turistică pentru oraș și regiune și cu restaurante și funcțiuni publice de consum potrivite centrului orașului. De asemenea terasa de pe acoperișul clădirii poate fi amenajată pentru public (restaurant sau pur și simplu punct de belvedere) fiind un prilej de priveliște asupra orașului și împrejurimilor.

text
Pentru situl concursului Europan11 din oraşul Türku am propus un tip de locuire dispersat între două tipologii de spaţiu public: spaţiul de tip piaţă, închidere caracteristică tipologiilor occidentale, precum şi spaţiul public de tip pădure, atât de specific micului oraş finlandez. Metafora celor cinci zeităţi locale care guvernează configuraţiile construite încearcă să accentueze această duplicitate, între spaţialitatea locală şi cea generică.

"Modelul, bazat pe cinci volume compacte, are potenţial de dezvoltare. În configuraţia prezentată este mult prea ineficient şi fragmentat. De asemenea, nici un spaţiu public coeziv pentru întregul ansamblu nu este configurat. Soluţia locurilor de parcare este neplacută pentru locuitori." - juriul / Europan 11.
http://www.europan-europe.com/e11/en/results/FI-Jury-Report.pdf

text
Toponimia oficială califică spaţiul dimprejurul Bisericii Negre dintr-un început ca fiind un loc marcat de personalitatea lui Johannes Honterus în mod semnificativ. Într-adevăr, ca efect al scării Bisericii Negre, încă din cele mai vechi reprezentări ale Braşovului, curtea bisericii pare să fie mai degrabă oraşul întreg.
La poalele bisericii, amprenta umanistului nu ţine de registrul monumental, ci se raportează la cotidianul comunităţii pe care biserica o cheamă din depărtare – gimnaziu, bibliotecă, organizaţia elevilor, imprimerie.
În acest sens, cum o trădează şi numele de "curte", activităţile care folosesc spaţiul conform modelului lansat de Honterus ţin de apropiere şi sunt mai degrabă dedicate comunităţii, decât reprezentative la scara oraşului (acestora din urmă le este dedicat interiorul bisericii, din punct de vedere spiritual, şi Piaţa Sfatului, la nivel administrativ sau comercial). La umbra bisericii ca reper spiritual activ, Curtea Honterus se eliberează de servituţi faţă de aceasta: biserica este acolo, este centrul, este o prezenţă indeniabilă, care nu mai trebuie întărită. Mai puţin o amenajare raportată la scara sau importanţa bisericii, curtea adăposteşte evenimentele pe care biserica i le deleagă. Instantanee ale zilei sau ale anului fac subiectul schimbător al curţii şi îi surprind imaginea de ansamblu prin alăturarea şi suprapunerea în spaţiul real sau în memorie a tot atâtea fotografii efemere. Fotojurnalism ca mod de viaţă, nu ca documentare.
Proiectul propune o amenajare a curţii care plasează accente puternice, dar şi discrete, pe o pânză neutră. Plecând de la evaluarea potenţialului funcţional al clădirilor înconjurătoare, de exploatat în relaţie cu spaţiul neconstruit al curţii, amenajarea privilegiază parcursul şi folosirea cotidiană parţiale în defavoarea conceptelor spaţiale "tari". În acest sens, curtea devine o scenă pe care se proiectează jocul zilnic al vieţii (mers la şcoală, mers la slujbă sau simpla traversare), marcată de urmele fostelor reprezentaţii pe care le-a găzduit. Experimentarea locului ţine mai puţin de amenajarea spaţiului, cât de o îngrijire a activităţilor care califică timpul curţii: recreaţia, Honterusfest, slujba, lansarea de carte, concertul... dar şi ploaia, ninsoarea, florile de tei, frunzele uscate... Fragmentele trecutului localizate prin marcarea vestigiilor sau înscrisuri şi utilizările contemporane amorfe se împletesc într-un discurs polifonic în tonalitatea diferitelor anotimpuri sau momente ale zilei. Astfel privit, spaţiul curţii devine timp scurs în trecut şi timp în desfăşurare, iar compoziţia curţii – muzica – se defineşte ca o fugă pe mai multe voci, unde peste cea a istoriei se suprapun ritmurile folosirii cotidiene sau cele naturale.

text
Concursul propune amenajarea spaţiului public dedicat compozitorului Ciprian Porumbescu ceea ce implică rezolvarea a două aspecte esenţiale: existenţa unui spaţiu public functionabil şi evocarea memoriei compozitorului într-un spaţiu special dedicat.
Felul în care funcţionează un spaţiu comun din punct de vedere al proprietăţii juridice, îi conferă acestuia caracteristizarea de spaţiu public. Printr-o scurtă analiză, am constatat că spaţiul în care este plasată statuia compozitorului este exclus din aria în care locuitorii oraşului işi petrec timpul şi pe care o înteleg ca fiind publică. Izolarea este accentuată de folosirea gardului de imprejmuire în jurul statuii, indicand astfel o zonă interzisă care accentuează falia de comunicare şi apropiere între utilizatori şi monument.
Scopul intervenţiei este de a deturna comemorarea rigidă prin reculegere sau meditaţie, într-o cunoaştere activă, participativă, care să introducă subtil date noi specifice subiectului (universul compozitorului Ciprian Porumbescu).
Limita zonei monumentale a fost estompată prin eliminarea gardului care a fost înlocuit cu un soclu supradimensionat în plan care impune o distanţă între monument şi vizitator. Noua limită este uşor de eludat datorita existenţei unei funcţiunii atribuite acestui soclu cat si înălţimii joase (50cm faţă de sol); soclul monumentului devine scena cu proprietăţi acustice, loc de joacă interactiv pentru copii. Pentru evocarea universului muzical am folosit în alcătuirea soclului principiul cutiei de rezonanţă specific instrumentelor muzicale, în special al celor de coarde. Sunetul (în cazul în care aici vor exista manifestări artistice) va fi preluat prin vibrarea mecanică si amplificat în cavităţile piramidale.

text
Piaţa Universităţii este centrul geografic şi istoric al Bucureştiului. Această centralitate este acuzată de planificarea dezvoltării oraşului din a doua jumătate a secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX urmând principiul celor două axe perpendiculare. Amplasamentul nu este doar încărcat de istorie, ci probează contradicţiile dintre diversele etape istorice care s-au succedat în evoluţia oraşului.
Transformările oraşului începute la sfârşitul secolului al XIX-lea au şters etapa anterioară, după cum lucrările actuale au început prin afirmarea nevoilor contemporare în indiferenţă faţă de ansamblul pieţii.În consecinţă în discuţie sunt mai multe etape istorice în contradicţie din care noi am identificat trei majore:
A. O piaţă urbană caracteristică pentru urbanismul sfârşitului secolului al XIX-lea.
B. Oraşul contemporan reprezentat prin construcţia parcajului subteran şi staţia de metrou (planificată) care afectează geometria pieţei. La nivel functional,dezvoltarea centrului vechi situat la sudul amplasamentului, impinge piaţa către funcţia unui nod de transport în comun, îndepărtând-o de rolul său de reprezentare.
C. Vestigiile uneia dintre primele instituţii de învăţământ din ţară scoase la iveală de cercetările arheologice.
Afirmarea exclusivă a oricăruia dintre cele straturi nu se poate face decât în detrimentul celorlalte două, şi totuşi cele trei vor trebui să-şi găsească loc împreună în viaţa şi spaţiul Pieţei Universităţii.
Abordarea proiectului înţelege această istorie aidoma unei succesiuni de evenimente lansate de decizia iniţială de "a zgândări" suprafaţa pieţii. În această înţelegere, demararea lucrărilor la structura de parcare este gestul care a împins oraşul vechi la suprafaţă. Ca atare, golurile din această suprafaţă (continuă şi goală) sunt locurile unde istoria fostelor stadii ale oraşului irumpe în oraşul contemporan, iar presiunea care le împinge este chiar cea exercitată de densificarea acestuia prin extinderea în subsol.
Proiectul preia caracteristicile pieţei sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutului secolului al XX-lea (A), făcând loc pentru utilizări contemporane (B) şi timpul necesar aprecierii patrimoniului (C). Refuzului de a negocia cu trecutul care a caracterizat atât instalarea pieţii iniţiale pe ruinele oraşului medieval, cât şi demararea lucrărilor la parcare, i se opune o abordare nouă: noua suprafaţă a pieţii devine o pânză care aşteaptă scrierea unei istorii a oraşului mai cuprinzătoare.

text
Reabilitarea palatului culturii din Blaj se ghidează dupa câteva principii:
1. palatul trebuie să devină un spaţiu cultural care să încurajeze o cât mai mare diversitate a activităţilor pe care le va găzdui. Condiţia maximei permisivităţi conduce către folosirea spaţiului cu dimensiunile cele mai ample.
2. vechea sală de spectacol este situată în centrul geometric al parcelei şi este înconjurată de spaţii care primesc alte destinaţii în cadrul noii amenajări. Din aceste relaţii, ea se încarcă cu valoarea unui spaţiu neprogramat. Din intersecţia diverselor fluxuri, curtea devine cel mai viu şi cel mai public loc al ansamblului.
3. curtea palatului trebuie să se deschidă folosirii publice independent de organizarea oficială. Condiţia accesibilităţii conduce către libera expresie artistică din afara "programului". În acest fel, la umbra noii săli de spectacol se dezvolta cultura informală într-un spaţiu alternativ şi efervescent care creşte din relaţia cu strada, cu piaţa, dar şi cu diversele spaţii ale palatului.
Acest demers atrage după sine o abordare nuanţată a materialului istoric: spaţiile nobile ale compoziţiei iniţiale (cu excepţia sălii principale) vor fi restaurate cu grijă pentru detaliile originale. Fosta sală de spectacol este deopotrivă locul intervenţiei celei mai contemporane şi cel în care istoria clădirii se simte cel mai pregnant. Vechiul turn al scenei, spaţiul tehnic al teatrului, închide un perimetru în care verticalitatea este accentuată de suprapunerea numărului maxim de niveluri.
Amprenta fostei săli de spectacol devine astfel salonul principal al noului palat, caracterizat de o fertilă ambiguitate: acoperit dar descoperit, afară, dar protejat, fosta sală rămâne astfel spaţiul principal al palatului.

text
Extinderea Bibliotecii Universitare se dorea conform temei un corp de clădire independent conectat doar printr-o pasarelă, la unul dintre nivele bibliotecii existente. Apreciind potenţialul urban al terenului, lânga piaţa Lucian Blaga, frecventată intens de studenţi, noul corp a fost conceput ca un spaţiu de intâlnire şi comunicare, cu program de funcţionare independizabil, cu un acces generos, similar celui existent. De accea, discursul propunerii mizeaza pe modul de dispunere si volumetria noii clădiri, a relaţiei spaţiale generate cu clădirea adiacenta.
Noul corp de clădire se dispune pe diagonală terenului pentru a defini 2 tipuri de spaţii – unul urban in legatură cu strada şi unul semipublic –curtea bibliotecii. În acelaşi timp, datorită orientării nord-sud, însorirea este optimă, toate spaţiile de lectură profitând de lumina zenitală. Spaţiul curţii se deschide intre cele două clădiri prin retragerea succesiva a etajelor din curtea interioara.
Parterul, dar mai ales demisolul conţin spaţii dedicate evenimentelor publice si au un acces facil, liber şi necondiţionat de orarul bibliotecii. Scara gigantică din faţa intrării este un spaţiu in sine, pe care se poate discuta, aştepta şi bucura de soare. Accesul in demisol se face printr-o curte uşor coborată, ferită de traficul străzii, animata de activitaţi comerciale-librărie, acces cafenea si sala conferinţe.

text
Proiectul dezvoltă centrul Câmpinei printr-un număr de intervenţii care interpretează critic deopotrivă situaţia existentă şi tema de reamenajare a acesteia. Centrul oraşului dezvoltă o densitate artificială pe care o acuză prin ruptura faţă de ţesutul istoric al localităţii. Aceasta situaţie este întărită de tema concursului care propune izolarea acestei zone şi tratarea ei ca un spaţiu public, rupt de restul oraşului. Mai mult, propunerea pasajului subteran şi corolarul său, eliberarea vechiului centru de orice circulaţie rutieră riscă să sufoce activităţile comerciale de azi şi să le îndepărteze către zone mai usor accesibile.
Proiectul propune reinventarea centrului prin spargerea lui în spaţii distincte cu caracter puternic, legate în noi feluri de ţesutul din spatele blocurilor. Această abordare se concretizează într-o sumă de intervenţii de anvergură variabilă care întâmpină nevoile simbolice, de reprezentare, de promenadă, comerciale, de petrecere a timpului liber etc., prin proiectarea unor locuri distincte, dar care trăiesc prin complementaritatea ansamblului: clădirea publică simbolică, piaţa scufundată, promenada, “La ceas”, piaţa comercială, parcarea publică, locuri de joacă, faţade si terase comerciale, cornişa pieţei.
Proiectul refuză din start ipoteza pasajului subteran. Soluţia circulaţiilor la nivel evită transformarea restului oraşului într-o autostradă şi izolarea centrului. În schimb, îmbinarea tuturor tipurilor de mobilitate în acelaşi spaţiu constituie scopul declarat al proiectului şi motorul principal pentru susţinerea urbanităţii în centrul Câmpinei.

text
"Hipodromul din Ploieşti şi-a închis definitiv porţile, după 86 de ani de funcţionare. Omul de afaceri italian căruia primăria i-a concesionat hipodromul acum trei ani i-a anunţat pe proprietari şi antrenori că nu mai au voie să intre cu caii pe piste." (http://www.realitatea.net/hipodromul-din-ploiesti-a-incetat-sa-mai-functioneze_147161.html)
Cu ocazia concursului de soluţii organizat pentru modernizarea acestuia, noi am propus păstrarea şi renovarea clădirii existente, atât din considerente tehnico-economice, cât mai ales din preferinţe estetice. Clădirea frustă este impresionantă, iar secţiunea convenabilă urmăririi curselor merită speculată la scara întregului lot, mai ales că municipalitatea imaginează o multiplicare a necesarului de locuri pentru spectatori. Astfel, clădirea brutalistă este reconfigurată si transformată într-o nouă topografie a întregului sit.
Din acest motiv am ales ca toate noile facilităti solicitate prin tema de concurs (hotel, restaurant, zonă de antrenorat, zonă comercială etc.) sa fie pozitionate pe partea opusă hipodromului existent. O nouă urbanitate aferentă practicilor minore, dincolo de timpul exceptional al curselor, este configurată în această dală multifuncţională.

text
În urma analizei temei şi a necesităţilor de reprezentare ale beneficiarului, propunerea Republic of Architects pentru concursul de extindere şi remodelare funcţională a sediului Universităţii de Arte Bucureşti a avut următoarele obiective:
* punerea în valoare a casei Robescu prin eliberarea spaţiului din care aceasta se poate percepe vizual;
* crearea unui fundal nediferenţiat pentru a realiza contrast, intervenţia subordonându-se existentului;
* casa Robescu să devină zona de onoare şi distribuţie către noul corp propus.
Astfel noi am acomodat spaţiile publice expoziţionale într-un subsol general luminat din piaţeta "minerală" creată deasupra. Nevoile celor pentru cursuri suplimentare au fost acomodate într-o lamă cu funcţiuni administrative. Relaţia plin-gol a fost corelată cu piaţeta din jurul casei Robescu pentru a obţine un fundal cât mai omogen pentru monumentul de arhitectură important.
Casa Robescu ar deveni, credem noi, un obiect de reprezentare al întregii instituţii, cu istoria şi prestanţa ei, aceasta fiind dedicată spaţiilor expoziţionale, pinacotecii şi conducerii universităţii.

text
Proiectul îşi propune să fragmenteze densitatea cerută prin tema, amplificând numărul situaţiilor urbanistice ale diferitelor părţi ale clădirii. Astfel se prevede realizarea unui soclu comercial care se raportează la scara pietonului, peste care se aşează celelalte elemente ale ansamblului. Volumetria complicată se sparge într-un ţesut ridicat peste nivelul trotuarului, dar accesibil public. Totodată soclul condiţionează dezvoltarea zonei industriale din spatele amplasamentului prin susţinerea densităţii duble de spaţiu public şi intensitate de folosire.
Funcţiunile comerciale ocupă majoritatea parterului în încercarea de a deschide un număr cât mai mare de spaţii către accesibilitatea directă dinspre spaţiul oraşului şi prelungirile sale în interiorul amplasamentului.În mod suplimentar anume tipuri de comerţ se amestecă cu spaţiile destinate birourilor de la primul nivel al soclului.
Peste acestea se găsesc două tipuri de forme şi două tipuri de funcţiuni: case şi blocuri, respectiv locuinţe şi birouri. Amestecul dintre cele două perechi de câte două nu se face în mod obligatoriu în varianta cea mai simplă: el permite deopotrivă etapizarea ansamblului şi amestecul funcţional care ar asigura folosirea continuă a întregului.